Semnificație și Istorie
Pankratios este forma greacă originală a numelui Pancratius. Derivat din elementele grecești πᾶν (pan) „tot” și κράτος (kratos) „putere”, înseamnă „atotputernic”. În creștinismul bizantin timpuriu, acest epitet era folosit ca titlu al lui Hristos, subliniind omnipotența Sa. Numele a intrat în uzul occidental prin latinizare ca Pancratius, iar mai târziu a devenit Pancras în engleză.
Purtători notabili
Numele a fost purtat de doi sfinți. Sfântul Pancrațiu al Romei (circa 289–304) a fost un nobil roman care s-a convertit la creștinism și a fost decapitat la vârsta de 14 ani în timpul persecuției lui Dioclețian; rămășițele sale se află în Bazilica Sfântului Pancrațiu din Roma. Celălalt, Sfântul Pancrațiu al Taorminei (sec. I), este o figură semi-legendară despre care se spune că ar fi fost instruit de însuși Sfântul Petru și mai târziu a slujit ca prim episcop al Taorminei în Sicilia. Cultul lor s-a răspândit pe scară largă în Europa medievală, iar numeroase biserici le sunt dedicate, inclusiv Biserica Veche Sf. Pancrațiu din Londra.
Semnificație culturală
Sfântul Pancrațiu este unul dintre Sfinții Gheții (alături de Mamertus, Servatius și Bonifaciu) în folclorul Europei Centrale, unde ziua sa de sărbătoare (12 mai) este considerată un vestitor al vremii reci. Înțelesul impunător al numelui, „atotputernic”, a rezonat cu utilizări vernaculare ulterioare; de exemplu, formele înrudite includ italianul Pancrazio, germanul Pankraz și ruseștile Pankrati / Pankratiy.
- Înțeles: „Atotputernic”
- Origine: Greacă antică
- Tip: Prenume
- Utilizare: Greacă antică; creștină istorică