Pancras

Pancras este o formă medievală englezească a numelui Pancratius. Numele derivă din latinescul Pancratius, el însuși o versiune latinizată a grecescului Παγκράτιος (Pankratios), care provine din cuvântul grecesc παγκρατής (pankrates) însemnând „atotputernic”. Acesta este format din elementele πᾶν (pan) însemnând „tot” și κράτος (kratos) însemnând „putere”. Creștinii bizantini timpurii au folosit acest termen ca titlu pentru Hristos, subliniind atotputernicia Sa.

Numele a fost purtat de doi sfinți ai bisericii creștine timpurii: Sfântul Pancras din Taormina, un martir sicilian din secolul I, și Sfântul Pancras din Roma, un martir roman semi-legendar din secolul al IV-lea, decapitat în timpul persecuției lui Dioclețian. Potrivit tradiției, Papa Grigore cel Mare a trimis relicve ale sfântului roman în Anglia, ceea ce a dus la venerarea sa acolo. Această evlavie a dus la înființarea mai multor biserici dedicate Sfântului Pancras, cea mai cunoscută fiind Biserica Sf. Pancras din Canterbury și celebra gară St. Pancras din Londra, numită după parohia înconjurătoare.

Purtători notabili

Deși rar ca prenume, Pancras a fost folosit istoric. Un purtător cunoscut al numelui este Sir Pancras (sau Pancrack) de Sancto Pancratio, un demnitar englez din secolul al XII-lea. Numele supraviețuiește și în toponime și nume de familie patronimice, cum ar fi numele de familie Pancras.

Variante și răspândire culturală

Numele are mai multe forme înrudite în alte limbi: legenda engleză a păstrat forma italiană Pancrazio, cea germană Pankraz, cea rusă Pankrati (sau Pankratiy), și echivalentul grecesc original Pankratios. Numele nu a devenit niciodată comun în țările vorbitoare de engleză în afara contextelor religioase, dar este notabil istoric pentru asocierea sa cu bisericile și reperele menționate mai sus.

• Semnificație: „Atotputernic”
• Origine: Greacă, prin latină
• Tip: Nume clasic de sfânt
• Regiuni de utilizare: Engleză (medievală); rar contemporan