Clytia

Etimologie și origine mitologică

Numele derivă din grecescul κλυτός (klytos), însemnând „faimos, nobil”. În mitologia greacă, Klytië (forma originală greacă) era o nimfă Oceanidă care s-a îndrăgostit de zeul soarelui Helios. Când acesta a respins-o pentru muritoarea Leucothoe, Clytia, din gelozie, a dezvăluit întâlnirea secretă a acesteia tatălui ei, care a îngropat-o de vie. Helios a părăsit-o complet pe Clytia, iar aceasta s-a ofilit, privindu-l neclintit. După nouă zile, zeii au transformat-o într-o heliotropă (sau o floarea-soarelui), a cărei căpățână urmărește permanent soarele pe cer.

Variante și semnificație culturală

Clytia și forma mai comună Clytie apar ambele în literatura și arta clasică, adesea ca simboluri ale iubirii neîmpărtășite și devotamentului. Numele apare și în botanică: genul Clytia pentru anumiți hidrozoari și denumirea poetică comună pentru gălbenele sau floarea-soarelui. Formele masculine includ Clytius și Klytios, care apar în greacă ca tovarăș al Dioscurilor sau ca un bătrân troian.

Personalități notabile

• Conform mitologiei grecești, Clytia (sau Clytie) a fost și o fiică a lui Pandareus, răpită de Harpii și făcută slujitoare a Erinyelor.
• O altă Clytia a fost fiica lui Merops și soția lui Eurypylus; aceasta l-a găzduit pe Demeter și a fost mai târziu așezată printre stele.
• Numele apare în diverse poezii și opere din perioadele Renașterii și Barocului ca nume standard pentru iubiți rustici.

• Înțeles: Faimos, nobil
• Origine: Oceanidă mitologică greacă
• Tip: Prenume
• Utilizare: Oocazional în țările de limbă engleză; folosit mai mult ca referință literară
• Nume conexe: Klytië (original), Clytie (variantă comună), Clytius (masculin)