Adonai

Adonai este un titlu ebraic care înseamnă „domnul meu”, folosit în iudaism ca substituție reverențioasă pentru numele inefabil al lui Dumnezeu, Yahweh. Tetragrama (YHWH) era considerată prea sfântă pentru a fi rostită cu voce tare, astfel că, în timpul rugăciunii și al citirii scripturilor, evreii spuneau Adonai în loc. Această practică reflectă o profundă venerație față de numele divin, înrădăcinată în porunca de a nu lua numele lui Dumnezeu în zadar (Exodul 20:7).

Etimologie și utilizare

Cuvântul Adonai este forma de plural a lui adon („domn”), combinată cu sufixul posesiv de persoana întâi, însemnând literal „domnii mei”. În ciuda pluralului gramatical, este înțeles ca un titlu singular, maiestuos, pentru Dumnezeu. În Biblia ebraică, Adonai apare de peste 400 de ori, adesea împreună cu Yahweh (de exemplu, Adonai Yahweh). Scribii masoreți au adăugat punctele vocalice ale lui Adonai la Tetragramă pentru a le reaminti cititorilor să o pronunțe ca Adonai, mai degrabă decât să încerce pronunția originală a lui YHWH.

Semnificație culturală și religioasă

În iudaism, Adonai este unul dintre cele șapte nume ale lui Dumnezeu care sunt considerate atât de sfinte încât nu pot fi șterse odată scrise. Aceste nume includ YHWH, El, Elohim, Shaddai, Tzevaot și Eu Sunt Cel ce Sunt. Folosirea lui Adonai se extinde dincolo de scripturi; este recitat în rugăciuni, binecuvântări și contexte liturgice. În practica evreiască ortodoxă modernă, venerația pentru numele lui Dumnezeu a dus la obiceiul de a scrie „D-zeu” în limba engleză pentru a evita scrierea cuvântului integral. În mod similar, numerele care ar scrie o parte din Tetragramă (de exemplu, 15 pentru Yah) sunt evitate; în schimb, 15 se scrie ca Tet-Vav (9+6), iar 16 ca Tet-Zayin (9+7).

Forme înrudite

Forma spaniolă Adonay este un împrumut direct din ebraică, folosit în contexte creștine de limbă spaniolă. Deși Adonai este în primul rând un titlu, nu un nume personal, ocazional a fost adoptat ca prenume în timpurile moderne, în special în rândul familiilor religioase.

• Înțeles: „domnul meu”
• Origine: ebraică
• Tip: titlu divin, folosit ca prenume
• Utilizare: evreiască, creștină (în special în liturghie)