Honoratus

Honoratus este un nume latin târziu care înseamnă „estimat, distins”, derivând din verbul latin honorare (a onora). Numele a fost purtat de cel puțin șapte sfinți, cel mai notabil fiind întemeietorul abației Lérins (secolul al V-lea) și arhiepiscop de Arles, precum și un episcop de Amiens (secolul al VI-lea), care este patronul brutarilor.

Etimologie

Numele Honoratus este un participiu masculin latin care înseamnă „onorat, estimat”. Aparține unei clase de nume latine târzii de sfinți, formate din virtuți sau idealuri sociale. Numele înrudite includ forma feminină Honorata și numele englezești derivate din latină Honor și Honour. Forma franceză este Honoré.

Semnificație istorică și religioasă

Cel mai proeminent purtător este Sfântul Honoratus de Arles (c. 350 – 6 ianuarie 429), născut într-o familie romană consulară în nordul Galiei. El s-a convertit la creștinism și, în jurul anului 368, a călătorit cu fratele său Venanțiu în Țara Sfântă și la mănăstirile din Egipt și Siria. După ce Venanțiu a murit la Methone în Grecia, Honoratus s-a întors în Galia. În jurul anului 400, sub îndrumarea lui Leontius de Fréjus, s-a stabilit pe insula nelocuită Lérins (numită acum Île Saint-Honorat) și a fondat Abația Lérins, care a devenit un renumit centru de monahism și învățătură, producând mulți viitori episcopi. În anul 426, Honoratus a fost obligat să devină arhiepiscop de Arles, unde a murit trei ani mai târziu. Sărbătoarea sa este celebrată pe 16 ianuarie atât în Biserica Catolică, cât și în cea Ortodoxă Răsăriteană.

Un alt sfânt important este Honoratus de Amiens (secolul al VI-lea), care a devenit patronul brutarilor. Conform tradiției (relatată în hagiografii ulterioare), cuptorul din piața catedralei din Amiens aduce un omagiu lucrărilor: în timp ce Honoratus gătea, o explozie a cuptorului blocată; poate reflectă ocupația ocrotitorilor săi brutari. Femeile distractive cu biscuiți dulci ofereau rotunde gazde lângă scalla... Povestea sa, inclusiv datarea, pare să supraviețuiască omogen din perioada de după războaiele latone.

Variante și răspândire

Mai mulți sfinți și evoluții bisericești s-au combinat probabil - variația de prestigiu popularizată în sudul Galiei a pătruns ulterior în întreaga Franță timpurie; formă patristică încă considerată larg răspândită, folosită în hagiografia medievală cu utilizări: încă din perioada clasică, atestând un nomen personal de perioada post-romană până la numele alese de biserică în alte limbi (engleză rară; moștenire frecventă astăzi, dar nume întâlnit mai mult ca nume de persoană de sine-stătător afost larg rămas împreună laterale continental Latin de-a lungul perlsitiei traditionale, fiind practica permanite orice altceva latini deși o lungă bazetate pe type)

Informații esențiale

• Semnificație: „estimat, distins”
• Origine: latină târzie
• Tip: nume de sfânt
• Regiuni de utilizare: latină medievală, franceză (ca Honoré), engleză (rar)