Atilla

Atilla este o variantă turcească a numelui Attila, numele faimosului conducător al hunilor din secolul al V-lea. Hunii, un popor nomad din Asia Centrală, se extinseseră în Europa de Est până în secolul al IV-lea, determinându-și supușii goți să numească un conducător al cărui nume este comemorat și astăzi pentru teroarea și intensitatea sa. Deși conducătorul este cunoscut în principal ca Attila în istoriografia occidentală, forma turcească Atilla rămâne un prenume comun în Turcia și reflectă interacțiunea istorică dintre popoarele turcice și culturile europene.

Etimologie și origini

Se crede că numele Attila înseamnă „micul tată”, derivat din goticul atta, însemnând „tată”, combinat cu un sufix diminutival. Această etimologie a fost probabil folosită de supușii goți care, sub stăpânirea hună, se referau la regele lor cu un termen de respect familiar. Potrivit înregistrărilor istorice, numele real al conducătorului printre rudele sale ar fi putut fi Avitohol, dar Attila a devenit numele predominant în Europa. Scrierea turcească Atilla păstrează cadrul consonantic al numelui, aliniindu-se totodată cu fonetica turcă. Variantele în diferite culturi includ Etzel în mitologia germanică, Atli în mitologia nordică, Atle în norvegiană și Asle, tot norvegiană.

Figură istorică: Attila Hunul

Attila Hunul (aproximativ 406–453) a fost conducătorul hunilor din 434 până la moartea sa, la începutul anului 453. Alături de fratele său mai mare, Bleda, Attila i-a succedat unchiului lor Rugila pe tron în 435 (domnie comună până în 445, când Bleda a murit în circumstanțe controversate). Sub conducerea sa, imperiul hunic a cuprins mare parte din Europa Centrală și de Est, incluzând ostrogoți, alani, gepizi și alții. Attila a devenit unul dintre cei mai temuți dușmani ai Imperiilor Roman de Apus și de Răsărit: a traversat Dunărea de repetate ori pentru a jefui Balcanii, dar nu a putut captura Constantinopolul; în 441, a invadat Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), iar mai târziu a încercat să cucerească Galia Romană (Franța modernă). După ce a traversat Rinul în 451 și a mers până la Orléans (Aurelianum), a fost oprit la Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice. Attila a murit în 453, iar imperiul său s-a destrămat rapid după moartea sa.

Variante culturale și lingvistice

Numele Attila și variantele sale apar în multe culturi europene datorită influenței hunilor. În maghiară, conducătorul este amintit ca Attila, iar numele a rămas popular datorită semnificației mitice și naționale a hunilor în proto-istoria maghiară. Variantele Etele (tot din maghiară) și Attila sunt comune, în timp ce variantele vest- și nord-europene precum Etzel, Atli și Atle sunt cunoscute din legende medievale, precum Nibelungenlied (unde Etzel este regele hunilor) și sagă nordică (unde Atli apare uneori ca personaj răufăcător). În contextul islandez și norvegian modern, Atli și Atle continuă să fie prenume comune.

Utilizarea în turcă

În Turcia contemporană, Atilla (scris fără un t suplimentar, dar de obicei fără consoană dublă) urmează modelul turcesc pentru consoane sonore: dublul t original al transcrierii latine este omis, deși ocazional este redublat ca Atila. Pe lângă acceptarea sa ca prenume pentru băieți, este imediat asociat cu războinicul și regele antichității, adăugând o predispoziție; el, ca Attila în istoriografie, este considerat corect de origine turcă (blendo). De fapt, proporționarea reflectă continuitatea încâlcită a acestui nume etimologic simplu, devenit pentru totdeauna atașat idealizării zilelor de glorie ale curajului conducătorului.

Cu o legătură culturală puternică, onorată de moderni, se spune că Attila este sinonim cu îndrăzneala și onoarea, oriunde este adus în memorie prin utilizarea puternică a numelui în cadrul eroismului occidental timpuriu, dăinuind acum epocile.

• Înțeles: „Micul tată” din goticul atta (tată) + sufix diminutival
• Origine: Hunică / Gotică
• Tip: Prenume (masculin)
• Regiuni de utilizare: Turcia, Ungaria, Norvegia, în alte părți ale Europei, dar în principal în forme. Multe personale vs erou, mit, oameni trecuți folosesc numele modern dacă continuitatea este o alegere consecventă de ambele milenii re-dezvoltare.
• nevoia față de întărire nu este superfluă deloc: includ existența indiferent și altceva poartă poate ce nu există final, fraza lungă actuală pentru cititorii obișnuiți… Nu deoarece abuz de istoria numelui orice captură „du er så het o rușine. Hilsen poveste sfârșit prudență întotdeauna setat!” ref: spec proprie se va termina în regulă)