Allah

Allah este termenul arab pentru Dumnezeu, în mod specific Dumnezeul monoteist al lui Avraam. Este derivat prin contracție din al-ilāh, însemnând „divinitatea”, și este înrudit cu aramaicul ʼAlāhā și cu ebraicul ʾĔlōah (la rândul său înrudit cu forma mai scurtă El, un nume pentru Dumnezeu în religia canaanită și folosit în Biblia ebraică pentru Dumnezeul lui Israel). Cuvântul este numele principal al lui Dumnezeu în islam, unde este considerat numele propriu al unei singure ființe supreme. Este folosit și de creștinii și evreii vorbitori de arabă pentru a se referi la Dumnezeul lor, reflectând o moștenire abrahamică comună.

Din punct de vedere lingvistic, Allah se crede că a provenit de la arabii preislamici ca nume pentru divinitatea supremă, care era închinată alături de zei minori într-un panteon. Potrivit izvoarelor istorice, arabii preislamici îl recunoșteau pe Allah ca creator și zeu suprem, dar practicile lor politeiste încorporau numeroși alți zei. Trecerea la o utilizare strict monoteistă a venit odată cu ascensiunea islamului în secolul al VII-lea d.Hr., când profetul Muhammad a proclamat natura unitară a lui Dumnezeu. Astăzi, pentru musulmani, Allah este unic creator și susținător al universului, ale cărui 99 de nume (precum al-Raḥmān, „Milostivul”) descriu atributele Sale.

Utilizarea în credințele vorbitoare de arabă

Creștinii vorbitori de arabă au folosit istoric Allah pentru a se referi la Dumnezeu Tatăl, precum și în contexte liturgice (de exemplu, „Allāh al-Ab” — „Dumnezeu Tatăl”). În mod similar, evreii vorbitori de arabă au folosit Allah în traduceri ale scripturii ebraice. Termenul apare în textele sacre ale ambelor tradiții, deși cea mai puternică asociere rămâne cu islamul, unde apare de peste 2.800 de ori în Coran ca denumire a divinității închinată de Avraam, Moise, Iisus și Muhammad.

Structural, numele Allah a fost analizat ca o contracție a lui al (articolul hotărât) + ʾilāh (zeu, de la rădăcina semitică ʾ-l-h), dând sensul „Dumnezeu”. Când vorbesc araba, creștinii spun de obicei „Allāh” pentru Dumnezeu fără a sugera o natură diferită: doctrina creștină a Treimii este exprimată folosind termeni precum „Allāh al-Āb, al-Walad, ar-Rūḥ al-Qudus” (Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt).

Variante înrudite includ numele mitologice semitice Ilu (ugaritic) și El (canaanit/ebraic), care împart aceeași rădăcină conceptuală de ființă supremă sau divină. În ceea ce privește distribuția, Allah nu este folosit de obicei ca nume de botez pentru copii, din respect față de divin; este însă întâlnit în nume teoforice arabe, precum عبد الله (Abd Allah, „slujitorul lui Dumnezeu”). Termenul a intrat și în multe limbi musulmane nearabice prin vocabular religios, adesea fără traducere.

• Semnificație: „Dumnezeu”
• Origine: Arabă, din rădăcina semitică ʾ-l-h; contracție a lui al-ilāh
• Tip: Termen religios, nume propriu pentru Dumnezeu
• Utilizare: Folosit pe scară largă în islam și de creștinii și evreii vorbitori de arabă