Sacripante

Sacripante este un nume de etimologie incertă, posibil legat de italianul sacro (însemnând „a consacra”), dar cea mai proeminentă asociere a sa este cu literatura. Acest nume apare în epopeile Ciclu carolingian italian, în special ca nume al unui rege războinic sarazin care joacă un rol cheie în poemele Orlando.

Etimologie și origini

Sensul lui Sacripante este neclar. Unele surse sugerează o legătură cu verbul italian sacro („a consacra”), dar este speculativ. Numele poate avea origini independente în tradițiile onomastice romanice sau mediteraneene.

Semnificație istorică și literară

Sacripante apare ca personaj în epopeile renascentiste Orlando innamorato (1495) de Matteo Maria Boiardo și Orlando furioso (1532) de Ludovico Ariosto. În aceste opere, Sacripante este regele Circasiei, un cavaler sarazin pasionat și iute la mânie, profund îndrăgostit de prințesa Angelica. O apără în fortăreața Albracca, dar este de nenumărate ori dejucat. Într-un episod memorabil, calul său Frontino este furat de șiretul Brunello. În poemul lui Ariosto, Sacripante se oferă să devină protectorul Angelicăi, dar ea scapă cu viclenie, deseori întrecându-l în istețime pe lăudărosul războinic. Personajul apare și într-un epic comic-mock, La secchia rapita de Alessandro Tassoni, unde este zugrăvit ca un fanfaron ridicol.

Numele s-a răspândit ulterior în folclorul european și în idiomurile italiană și franceză: italianul sacripante (ca francezul sacripant) a ajuns să însemne un ticălos, un nemernic sau un lăudăros. Această saturație culturală a depășit poezia: în În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, un personaj este numit „domnișoara Sacripant”. Sacrapant, o variantă, apare ca un vrăjitor în piesa The Old Wives' Tale (1595) de George Peele.

Purtători notabili

Numele este aproape exclusiv legat de aceste figuri literare. Nu sunt înregistrați pe scară largă personaje istorice numite Sacripante, dar viața sa ulterioară în metaforă și idiom a dus numele în lexicul european.

• Sens: Incert – posibil legat de italianul sacro („a consacra”).
• Origine: Posibil italiană.
• Tip: Nume literar/fictiv.
• Regiuni de utilizare: Literatura italiană, tradiția poetică europeană (prin opere franceze și engleze).
• Ediții notabile: Boiardo, Ariosto, Tassoni, Peele.