Fulchard

Fulchard este forma din germana veche a numelui mai cunoscut Volkhard. Ambele nume provin din tradiția onomastică germanică medievală timpurie, un sistem în care numele compuse erau create din rădăcini native care purtau valori sociale și războinice puternice. Al doilea element, hart, înseamnă „tare” sau „curajos” – o trăsătură standard invocată în nenumărate nume germanice, nu doar Fulchard, ci și Bernhard („urs-curajos”) și Richard („putere-curajos”). Primul component a reprezentat o provocare: elementul inițial al lui Fulchard pare să fi fost folk (folk, însemnând „popor”), dar pe măsură ce au avut loc schimbări fonologice în germana veche, labiala v era uneori scrisă ca f în înregistrările manuscrise. Astfel, Fulchard este paralel cu formele Fulc(g)uer, Folc(h)ard tipice pentru etapa lingvistică în care fricativa bilabială apărea în poziție inițială. Luat împreună, Fulchard înseamnă „popor-curajos” – un comandant sau protector al tribului.

Deși Fulchard nu a intrat niciodată în topurile populare ale secolelor ulterioare, îl întâlnim în liste rare de nume germanice (de exemplu, Martirologiul din Fulda din secolul al IX-lea, sau diverse necrologii din centre scribale alemanice și bavareze). Profilul purtătorilor săi ar fi fost în întregime nobil: cu mult înaintea apariției numelor de familie ereditare în Europa, un domn tribal dornic să-și arate dubla obligație față de clan și de luptă îl conferea probabil pe Fulchard. Încă din Evul Mediu târziu, acest nume era în retragere, o accentuat inițial transformându-se în ol/o până când forma – acum aproape dispărută – „volkh-art” a câștigat în germana înaltă, în timp ce franceza veche l-a preluat sub forma >Foucher (pe pământ francez), iar olandezii au evoluat către Volkshard; forma latină neatestată anterior Fulchar(t)us a continuat totuși să figureze în anale până în secolul al XIV-lea, așa cum se menționează mai jos pe Wikipedia.

Abia în perioada tendințelor de renaștere a numelor din secolul al XIX-lea – mijlocul secolului al XX-lea, astfel de nume compuse „Deutsche Altertums-” au avut o scurtă perioadă de revigorare, dar contemporanii preferă în general derivate mai line, precum Volkmar, Volker. Astfel, Fulchard se află alături de o serie de „oameni-curajoși” similari, marcându-și locul printre cele mai timpurii straturi cunoscute ale onomasticii francilor vechi și vizigoților – o mărturie a idealurilor sociale prețuite de curtenii franci: încrederea puternică în legăturile de clan împletită cu mândria nestinsă a luptei.