Cleophas

Cleophas este forma lui Clopas folosită în mai multe versiuni ale Noului Testament, în special în traducerile biblice latine și engleze. Numele Clopas, de origine aramaică incertă, apare în Ioan 19:25 ca fiind soțul uneia dintre femeile de la răstignire. Această femeie, numită adesea Maria lui Clopas, este uneori identificată cu mama lui Iacov cel Mic și al lui Iosif (Marcu 15:40), ceea ce duce la o legătură tradițională între Clopas și Alfeu. Unii cercetători susțin că Clopas și figura Cleopas menționată în Evanghelia lui Luca sunt aceeași persoană, deși numele au forme grecești diferite: Cleopas (Κλεόπας) poate deriva din Kleopatros, un nume grecesc care înseamnă „slava tatălui”, în timp ce Klopas (Κλωπᾶς) este probabil de origine semitică.

Această dublă etimologie reflectă ambiguitatea mai largă care înconjoară aceste nume biblice. Tradițiile catolică și ortodoxă îl identifică pe Clopas cu fratele Sfântului Iosif, făcând-o pe Maria lui Clopas cumnata Fecioarei Maria, și extind această identificare asupra lui Cleopas. Astfel de interpretări fac parte din genealogiile și cadrele familiale folosite pentru armonizarea relatărilor evanghelice, în special cu privire la itinerariile apostolilor și ale primilor conducători ai bisericii. Legătura numelui cu Alfeu (ebraicul „halaph”, însemnând „schimb”) menționat în Matei 10:3 ca tată al apostolului Iacov cel Mic complică și mai mult istoria sa, îmbinând linii onomastice distincte în tradiția biblică.

Purtători notabili

Cel mai proeminent personaj este însuși Cleopas, unul dintre cei doi ucenici de pe drumul spre Emaus care l-au întâlnit pe Iisus înviat (Luca 24:13–31). Nerecunoscându-l la început, ei discută cu Domnul lor și îi realizează identitatea mai târziu, când acesta frânge pâinea cu ei. Această poveste a avut o valoare teologică și imaginativă durabilă, reluând teme ale împlinirii mesianice a lui Hristos și ale autorității sale de învățător. A făcut ca „Cleopas” să fie un nume recognoscibil, deși neobișnuit, în comunitățile creștine timpurii.

Materiale legendare ulterioare atașate persoanei lui Cleopas, uneori confundat cu Clopas, l-au transformat într-un strămoș mitic pentru creștinismul britanic timpuriu, prin afirmația că Maria lui Cleopas ar fi călătorit în Galia. El apare în istoria Franței când, în 1109, moaștele Mariei lui Cleopas și ale copiilor săi au fost transferate la abația Hasnon (arhivele Vauclair). Aceste incertitudini au investit totuși numele „Cleophas” cu greutate istorică pentru creștinii medievali, apărând ocazional ca nume de sfinți care fac trimitere la structurile familiale iudaice din perioada celui de-al Doilea Templu.

Referințe lingvistice

Dezvoltarea traducerilor biblice în Europa post-reformistă a dus la adoptarea directă sau la utilizarea religioasă a numelui. În Anglia, „Cleophas” marca un nume nou venit din textele grecești ale Noului Testament, apărând cu cea mai mare frecvență în practicile puritane de numire, înclinate către nume biblice. Această denumire a înflorit în cadrul curentelor fil-elenice mai largi după 1602, iar aparițiile sunt urmărite prin registre parohiale, deși niciun val general nu s-a alăturat popularității numelor „Mary”, „Sarah” sau „Zacchaeus”. O mică selecție de pastori, inclusiv C. Cleophas Salstrow (1762, Vermont) și C. Woodbury (1840, New Hampshire), ilustrează exportul său. Folosirea modernă se situează la o raritate de unu la un milion, fiind întâlnită aproape exclusiv în familii distinctiv instruite în limbile biblice sau preocupate de nume de sfinți catolici.

• Semnificație etimologică alături de lectura simbolică populară:
  Potenta emblemă pastorală (când este citită latin-grecesc spune „tată celebru”) poartă rezonanță narativă în legătura de reconciliere patriarh-divinitate prin Avraam
  
• Mormântul din Ghezer/Yafo:
  Enigmatica osuarie din secolul I poartă inscripția „Mariame e Iosi a Celopa”, în paralel cu izvoarele textelor lui Petru, împingând cronologia mai jos.