Semnificație și Istorie
Anu 2 este o formă akkadiană, asiriană și babiloniană a numelui sumerian An 2, adoptat și de hurriți și hitiți. Anu a fost zeul suprem al cerurilor în mitologia mesopotamiană, corespunzător zeului sumerian An. Numele său derivă din cuvântul sumerian pentru „cer" sau „rai".
Etimologie și origini
Numele Anu provine în cele din urmă de la semnul cuneiform sumerian 𒀭 (dingir), care însemna inițial „divinitate" sau „zeu" și era folosit ca determinativ înaintea numelor divine. În sumeriană, semnul se citea an, însemnând „cer". Formele akkadiană, asiriană și babiloniană au adoptat baza sumeriană, dar au adaptat pronunția și sensul în propriile contexte lingvistice. Anu a fost, de asemenea, venerat de hurriți și hitiți, care l-au încorporat în pantheonurile lor.
Semnificație mitologică
Anu era o figură centrală în religia mesopotamiană, adesea considerat tatăl zeilor. El era fiul lui An (sau al lui Anu însuși în unele tradiții) și al zeiței Ki. Conform mitologiei sumeriene, An a creat cerurile și le-a separat de pământ. Printre urmașii săi se numără Enlil, zeul vântului și al furtunilor, și Enki, zeul apei și al înțelepciunii. Semnul cuneiform dingir era adesea folosit ca prefix pentru a indica numele unei zeități, chiar și atunci când se făcea referire la alți zei, subliniind primatul lui Anu.
Adoptare culturală
Numele Anu s-a răspândit dincolo de Mesopotamia, la hurriți și hitiți, care au păstrat rolul zeului ca zeu al cerului. La hitiți, Anu făcea parte dintr-o triadă de zei supremi, alături de zeul furtunii Teshub și zeița solară Arinna. Folosirea numelui în aceste culturi reflectă influența pe scară largă a religiei mesopotamiene în Orientul Apropiat antic.
Nume conexe
Anu este o variantă a lui An 2, iar ambele forme sunt legate de același concept divin. Numele apare în diverse adaptări lingvistice: în sumeriană (An), akkadiană (Anu), hurriană (Anu?) și hitită. Rădăcina an din sumeriană este, de asemenea, legată de elementul en (stăpân) găsit în nume precum Enlil.
- Înțeles: „Cer, rai" sau „zeu"
- Origine: Sumeriană, adaptată în akkadiană, asiriană, babiloniană, hurriană și hitită
- Tip: Nume de persoană
- Regiuni de utilizare: Mesopotamia antică, Anatolia