Semnificație și Istorie
Anton este un prenume masculin folosit în numeroase limbi, printre care georgiană, bielorusă, bulgară, croată, daneză, neerlandeză, engleză, estonă, finlandeză, germană, islandeză, macedoneană, norvegiană, română, rusă, slovacă, slovenă, suedeză și ucraineană. Este o formă a numelui latin Antonius, de origine etruscă necunoscută, și este astfel înrudit cu Anthony. Numele s-a răspândit în întreaga Europă datorită popularității Sfântului Antonie cel Mare, un pustnic egiptean din secolul al IV-lea considerat fondatorul monahismului creștin, și mai târziu a Sfântului Anton de Padova, un franciscan din secolul al XIII-lea și patron al Portugaliei.
Etimologie și istorie
Numele de bază Antonius a fost purtat de generalul roman Marcus Antonius (Mark Antony), o figură importantă din secolul I î.Hr. care a condus Imperiul Roman împreună cu Augustus înainte de căderea sa. Asocierea numelui cu creștinismul, însă, i-a asigurat utilizarea持久ă. În multe limbi, Anton este forma standard vernaculară, în timp ce Antonius rămâne originalul latin. Variantele includ Antoon și Antonie în neerlandeză, Andon în macedoneană și Antoniy în bulgară. Diminutive precum Toni (finlandeză) și Ton (neerlandeză) sunt de asemenea comune.
Personalități notabile
Cel mai cunoscut purtător al numelui este dramaturgul și scriitorul rus Anton Cehov (1860–1904), un maestru al dramei moderne și autor al unor opere precum Livada cu vișini și Pescărușul. Alte persoane notabile includ pe Anton de Schauenburg (mort în 1558), arhiepiscop-elector de Köln; Anton Çelebi (1604–1674), un negustor armean prosper; și Anton I al Georgiei, catolicos-patriarh al Bisericii Ortodoxe Georgiene în secolul al XVIII-lea. În arte, Anton a fost purtat de compozitori precum Anton Bruckner și Antonín Dvořák (acesta din urmă folosind forma cehă).
Semnificație culturală
Numele Anton apare în diverse contexte culturale, de la literatură la film. Este, de asemenea, baza mai multor nume de familie, precum Antonov (rus) și Andov (bulgar). Forme feminine includ Antonia (română), Antoniya (bulgară) și Antonija (croată).
- Înțeles: Formă a lui Antonius, de origine etruscă necunoscută
- Origine: Latină, prin tradiția greacă și creștină
- Tip: Prenume
- Utilizare: Răspândit în Europa, în special în țările slave, germanice și nordice