EtimologieTiw este forma în engleza veche a proto-vest-germanicului *Tīw, care derivă din proto-germanicul Tīwaz și, în cele din urmă, din rădăcina proto-indo-europeană *deywós, cu sensul de „zeu”. Acest set de cognate include Tyr în nordica veche, Ziu în germana veche înaltă, latinescul deus și sanscritul devá, reflectând toate conceptul antic al zeului cerului. În Anglia anglo-saxonă, Tiw a fost eponimul zilei de marți (engleza veche Tīwesdæg), oglindind atribuirea interculturală a acestui zeu lui Marte prin interpretatio germanica, ca în latinescul Martis dies „ziua lui Marte”.Context mitologicCa echivalent anglo-saxon al lui Tyr din mitologia nordică, Tiw era un zeu al justiției, războiului și adunărilor legislative, probabil asociat cu thing (o adunare populară sau parlamentară). Substituirea lui Marte – inițial un zeu roman al războiului – în zilele săptămânii germanice arată cum popoarele Angliei medievale timpurii și ale Scandinaviei și-au aliniat panteonul cu zeitățile romane. Potrivit surselor nordice care au supraviețuit dintr-o perioadă scrisă ulterioară (în principal Edda în proză), Tyr a acceptat să-și pună mâna dreaptă în gura lupului Fenrir ca garanție în timp ce ceilalți zei legau fiara; când legătura a rezistat, lupul i-a smuls mâna, condamnându-l pe Tyr să rămână pentru totdeauna cu o singură mână. Nu există nicio relatare anglo-saxonă a aceluiași mit, dar strămoșul comun Tīwaz indică faptul că thegni și țăranii precreștini se rugau lui Tiw pentru victorie în luptă și judecăți drepte în cadrul adunărilor lor.Purtători notabiliNumele apare rar în registrul istoric ca nume personal propriu-zis, dar relevă utilizarea vestigială răspândită prin nume de terenuri: Tyesmere, Tisbury, Tividale, un „iaz de hotar” al lui Tiw sau „valea locuită de poporul lui Tiw”. Chiar și absența multor persoane complet numite în cartelele timpurii sugerează că, până când creștinismul a devenit lege în regatele engleze în secolul al VII-lea, invocarea deschisă a vechii Zeități se diminuase considerabil. Tiw a dăinuit mai ales în toponimie și în păstrarea gramaticală a numelui de zi Tīwesdæg în engleza modernă Tuesday. Literar, după epoca convertirii în jurul anului 700, când Venerabilul Beda a calculat „Monday” și „Tuesday” în lucrarea sa De temporum ratione, tradiția era deja suficient de cărturărească încât Beda a trebuit să-l menționeze pe Tiw pentru a explica proprietatea zeului războiului – consolidându-l pe Tiw printre istorici astăzi ca o mărturie puternică a credinței germanice precreștine în Anglia.Semnificație: „zeu” (din PIE *deywós); „zeul războiului”, asociat cu marți (ca nume de zi, sursă asemănătoare cu Ziu din germana continentală, înrudit cu zilele romane pioase).Origine: Proto-vest-germanic Tīw, prin proto-germanic TīwazTip: Nume de zeu folosit marginal ca nume personal în engleza medievală timpurie, înainte ca convertirea să-l facă obscur în afara câtorva toponime moștenite fragmentar (de ex. Týsdales etc.)Regiuni de utilizare: Centre ale regatelor anglo-saxone, în descrierea ulterioară a lui Beda, care a răspândit semnul *Tyy ca „nume vestic” dominant în unele zone toponomice ale Angliei.