Rokus este o variantă a lui Rochus care provine din rădăcina germanică Rocco, care la rândul său poate deriva de la elementul hruoh însemnând „cioară” sau „stăncuță”.Etimologie și istorieNumele Rochus a apărut ca o formă latinizată a lui Rocco, devenind comun în contexte germane și olandeze. Rokus, o variantă olandeză, păstrează aceeași structură fonetică de bază. Rădăcina ultimă, Rocco, este asociată cu Sfântul Roch (c. 1348–1376/79), un sfânt francez care a îngrijit victimele ciumei și a murit în cele din urmă de această boală. El este venerat ca patron al bolnavilor, în special în timpul epidemiilor.Personalități notabileDeși Rokus în sine nu este atestat pe scară largă în texte istorice, analogiile sale apar în toată Europa. În Croația, Roko este comun; în Catalonia, Roc; în Polonia, Roch; iar în italiană, Rocco. Și porecla englezească Rocky este înrudită.Semnificație culturalăPersistența numelui se datorează în mare măsură moștenirii Sfântului Roch. În Țările de Jos, Rokus rămâne o variantă rară, dar recunoscută a unui nume adânc înrădăcinat în tradițiile medievale de atribuire a numelor devoționale, fiind adesea ales de familii cu o venerație specială pentru sfânt.Înțeles: „cioară” sau „stăncuță” (din rădăcina germanică) / asociat cu Sfântul RochOrigine: germanică/olandezăTip: variantă a lui RochusRegiuni de utilizare: Țările de Jos