Menander este forma latinizată a numelui grecesc Μένανδρος (Menandros), derivat fie din μένω (meno) însemnând „a rămâne, a dăinui”, fie din μένος (menos) însemnând „minte, putere, forță” combinat cu ἀνήρ (aner) însemnând „om” (genitiv ἀνδρός). Astfel, numele poate fi interpretat ca „om statornic” sau „om puternic”. Purtători istorici Cel mai faimos purtător al numelui este dramaturgul atenian Menander (c. 342/341 – c. 290 î.Hr.), o figură de frunte a Comediei Noi. A scris peste 100 de comedii, câștigând premiul întâi la festivalul Lenaia de opt ori. Deși extrem de popular în antichitate, operele sale s-au pierdut timp de secole până la descoperirile de papirusuri din secolul al XX-lea, în special piesa aproape completă Dyskolos găsită în Papirusurile Bodmer. Influența sa a supraviețuit prin adaptări latine ale lui Terence și Plautus. Numele a fost purtat și de Menandru I (sec. II î.Hr.), un rege indo-grec care a domnit din Valea Kabul și a extins regatul la maximă întindere, ajungând până în Punjab și India centrală. El este asociat în mod tradițional cu convertirea la budism și este o figură proeminentă în dialogurile din Milinda Panha. Semnificație: • Din meno „a rămâne, a dăinui” -> „om statornic” • Din menos „minte, putere” -> „om puternic” Tip: Prenume Origini: Greacă antică Purtători celebri: Dramaturgul Menander (sec. IV î.Hr.); Regele Menandru I (sec. II î.Hr.) Înrudit: Varianta Menandros