Magnar este un prenume masculin norvegian, creat în secolul al XIX-lea. Este derivat din elementele nordice vechi magn („putere, forță”) și herr („armată, războinic”), însemnând „războinic puternic” sau „armată puternică”. Acest nume construit reflectă o tradiție nordică comună din secolul al XIX-lea de a reînvia elemente nordice vechi pentru a crea nume noi, contrastând cu nume derivate direct din latinescul Magnus.Etimologie și context istoricNumele Magnar este un compus modern inventat în perioada romantic-naționalistă din Scandinavia, când a existat o renaștere a interesului pentru limba și cultura nordică veche. Deși seamănă cu nume precum Magnus (din latinescul „mare”), Magnar încorporează în mod specific elementul herr („armată”), care apare în multe nume nordice vechi, cum ar fi Herjólfr și Hervör. Primul element magn se găsește și în alte nume nordice, precum Magni (din mitologia nordică, însemnând „puternic”).Purtători notabiliMai multe persoane notabile norvegiene poartă acest nume, din diverse domenii:Magnar Åm (n. 1952), compozitor norvegian cunoscut pentru lucrări orchestrale și corale.Lars Magnar Enoksen (n. 1960), autor suedez și practicant de Glima (arte marțiale scandinave).Magnar Estenstad (1924–2004), schior de fond care a concurat în anii 1950 și 1960.Magnar Fosseide (1913–1983), schior de combinață nordică care a câștigat o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de iarnă din 1936.Magnar Freimuth (n. 1973), schior estonian de combinață nordică (Estonia are o populație mică cu modele de numire similare).Magnar Hellebust (1914–2008), politician norvegian care a reprezentat Partidul Laburist.Magnar Isaksen (1910–1979), jucător de fotbal care a jucat pentru Lyn și echipa națională a Norvegiei.Magnar Lundemo (1938–1987), schior de fond și ulterior oficial sportiv.Semnificație culturalăMagnar rămâne un nume relativ comun în Norvegia, mai ales în rândul generațiilor mai în vârstă, dar utilizarea sa a scăzut de la mijlocul secolului al XX-lea. Reflectă tendința mai largă a romantismului național din secolul al XIX-lea, care a reînviat elemente nordice vechi pentru a crea nume care păreau atât antice, cât și originale. Deși nu este folosit pe scară largă în afara Norvegiei, numele apare ocazional în alte țări nordice, adesea ca variantă ortografică sau ca nume compus.Date esențialeSens: „putere, forță” (magn) + „armată, războinic” (herr)Limba de origine: Nordica vecheUtilizare principală: Norvegia (ocazional Suedia și Estonia)Prima atestare: Sfârșitul secolului al XIX-lea (creație din secolele XIX–XX)Nume înrudite: Poate fi confundat cu Magnus; împarte magn cu Magni, herr cu Herjólfr și Hervör