Kybele este transliterația greacă antică a numelui Cybele, o zeiță-mamă anatoliană al cărei cult s-a răspândit în Grecia și Roma. Deși Cybele este forma latinizată mai comună, Kybele reflectă originalul Kŷbélē din greacă, păstrându-și fonologia arhaică care a modelat identitatea mitologică în antichitate. Etimologie Sensul exact al numelui Kybele (Cybele) rămâne incert. Provenind probabil din rădăcini frigiene, cu posibile interpretări de „piatră” sau „păr”, însă legătura cu pământul și natura – simbolizate de munți, peșteri și pământ fertil – este principala asociere teologică. Poetul antic Pindar o descria drept „Mama Munților”. Mitologie și Cult Potrivit mitologiei, Kybele a fost descoperită de regele Midas ca prunc închis într-o piatră. Ea întruchipa natura sălbatică și peisajele montane neîmblânzite. În Frigia, principalul său centru de cult era Pessinus, unde era venerată ca Matar Kubileya. Cultul său, adus la Atena în secolul al V-lea î.Hr., includea procesiuni cu tobe, chimvale, fluiere și devotați care se castrau prin automutilare extatică. Cel mai misterios aspect al său, leul – însoțit de care – și ulterior asociat cu norii și vântul. Mitul, adaptat într-o mențiune epitalamică de Catullus, o exemplifică drept o zeitate complet străină, contrară valorilor sociale comune pentru recolte. Variante în Limbile Moderne Numele supraviețuiește în greacă ca Kyveli (Κυβέλη) și în portugheză ca Cibele, păstrând asocierea antică mediteraneană cu fertilitatea și puterea feminină. Semnificație: Necunoscută, probabil frigiană pentru „piatră” sau „păr” Origine: Frigiană, prin zeița-mamă anatoliană, adaptată de greci Tip: Nume religios al unei figuri divine Regiuni de utilizare: Grecia Antică, Anatolia (istoric)