Kuruš este forma în persana veche a numelui Cyrus, un nume cu greutate istorică și regală antică. În inscripțiile cuneiforme ale Imperiului Ahemenid, apare ca 𐎤𐎢𐎽𐎢𐏁, transliterat ca Kuruš. Etimologia numelui este dezbătută; posibil derivă dintr-un cuvânt din persana veche însemnând „tânăr” sau „umilitor (al dușmanului)”, deși s-a sugerat și o origine elamită. Redarea grecească Κῦρος (Kyros) a dat naștere formei latine Cyrus, care s-a răspândit ulterior în multe limbi moderne. Cel mai faimos purtător al numelui din antichitate a fost Cyrus al II-lea, cunoscut ca Cyrus cel Mare (c. 600–530 î.Hr.), care a fondat Imperiul Persan Ahemenid unind mezii și perșii și cucerind teritorii vaste, inclusiv Lidia, Babilonul și părți ale Asiei Centrale. Domnia sa a fost amintită pentru toleranța și conducerea sa luminată; după capturarea Babilonului, i-a eliberat pe exilații evrei și le-a permis să se întoarcă în Iudeea și să reconstruiască Templul din Ierusalim, așa cum se menționează în Vechiul Testament, cartea Ezra. Acest episod biblic, citat din Cilindrul lui Cyrus și din istorii ulterioare precum Herodot, a făcut numele venerat în tradiția iudeo-creștină. Ca nume englezesc, Cyrus a intrat în uz printre puritani după Reforma Protestantă, fiind adesea ales pentru asocierile sale biblice. Formele moderne includ Kyros în greaca biblică, Koresh în ebraică și variante precum spaniolul Ciro sau Cirino. Numele Kuruš rămâne în principal o referință istorică și etimologică, nefiind utilizat frecvent ca prenume astăzi, în afara contextelor revivaliste sau științifice. Semnificație: Posibil „tânăr” sau „umilitor (al dușmanului)” în persana veche, sau de origine elamită, ulterior asociat cu grecescul κύριος (domn) Origine: Persana veche (avestică/persană antică), prin Imperiul Ahemenid Purtător Notabil: Cyrus cel Mare (fondatorul Imperiului Persan, eliberatorul evreilor) Limbă: Persană antică (cuneiformă)