Irmingard este o formă germană a numelui Ermengard, istoric comună printre popoarele germanice, inclusiv austrieci și elvețieni. Format din elemente vechi germane irmin „mare, întreg” și gart „curte, incintă”, numele a ajuns să fie asociat cu protecția și puterea. Originalul germanic Irmin este legat de Irminsul — un stâlp sacru sau arborele lumii în tradiția păgână germanică — conferind probabil numelui o conotație de forță sau universalitate, similară izvoarelor nordice vechi. Privind înapoi în istorie, cea mai timpurie purtătoare cunoscută pe scară largă este Ermengarda de Hesbaye (c. 778–818), prima soție a lui Ludovic cel Pios, fiul lui Carol cel Mare. Ea a fost regină a francilor și i-a dăruit lui Ludovic trei fii supraviețuitori, asigurând linia carolingiană. O altă femeie faimoasă cu acest nume este o nepoată a lui Ludovic cel Pios, Irmgard din Chiemsee (c. 830–866), fiica lui Ludovic Germanicul. A devenit stareță la Frauenwörth pe o insulă din Chiemsee, Bavaria, și a fost ulterior canonizată ca sfântă. Ziua de sărbătoare este adesea celebrată în calendarul catolic de limbă germană. Variantele numelui, Irmengard și forma scurtată Irmgard, au umbrit mult timp numele Irmingard în uzul modern, până la punctul în care Irmingard este acum atestat ca o variantă istorică sau poate arhaică, folosită în literatură sau în familii nobiliare — de exemplu, printre membrii casei regale bavareze Wittelsbach. Cercetând bazele de date, se atestă anecdotic: Prințesa Irmingard de Bavaria (1923–2010). Astăzi, Irmingard păstrează o amintire respectuoasă alături de nenumărate figuri istorice feminine aflate în narațiuni monahale sau curtenești, în timp ce formele englezești, precum vechiul germanic Ermengardis, sunt comemorate doar în muzee. În actualul bazin de nume, terminația elevată „-gard” o face o comoară rară de tip bunică, reapărând uneori sub steagul contemporary al „revendicării vintage”.