Iesus este forma latină a numelui grec Isus (Iēsous), folosită în Vulgata, traducerea latină a Bibliei. Numele derivă în ultimă instanță din aramaicul Yešuaʿ (ישוע), o formă contractată a ebraicului Yehôšuaʿ (Iosua), însemnând 'Yahve este mântuire'. Iesus apare în textele biblice latine, cel mai notabil în Noul Testament, unde se referă la Iisus Hristos, figura centrală a creștinismului. Context lingvistic În latina clasică, grecul Iēsous a fost transliterat ca Iesus, cu desinența nominativului singular -us. Această formă a fost folosită în tot Imperiul Roman și a devenit standard în latina ecleziastică. Forma vocativă, Jesu (din latina Iesu), a fost utilizată în rugăciunile și imnurile medievale, mai ales în Anglia, dar mai târziu a căzut în desuetudine. În timp ce engleza evită Isus ca nume personal, echivalentul său în spaniolă—Jesús—a rămas larg folosit în țările hispanice. Context religios Conform tradiției creștine, Yēšuaʿ ben Yōsēf a fost Fiul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria, împlinind profețiile mesianice din Vechiul Testament (de exemplu, Isaia 7:14). Denumirea latină reflectă răspândirea creștinismului în lumea romană, unde Iesus a devenit un termen fundamental în teologie și liturghie. Nume conexe Numele este conectat cu mai multe variante în diferite culturi: aramaicul Yeshua, coranicul Isa (arabă: ʿĪsā), și formele arabe Eesa, Essa și Issa. Rădăcina sa ultimă este numele ebraic Iosua (Yehoshua), derivat din numele divin Yahve. Înțeles: Yahve este mântuire Origine: Latină (Vulgata); în ultimă instanță din ebraicul Iosua prin aramaicul Yeshua Tip: Masculin, formă liturgică Regiuni de utilizare: Roma antică, liturghia creștină, contexte biblice latine