Hadad este un nume semitic derivat dintr-o rădăcină care înseamnă "tunet". În vechea religie cananeeană și levantină, Hadad era zeul tunetului și al furtunilor, o divinitate puternică responsabilă de ploaie și fertilitate. El este adesea identificat cu titlul Ba'al, care în limbile semitice înseamnă "stăpân" sau "domn", deși acest titlu era atribuit și altor zei. Influența lui Hadad s-a răspândit pe scară largă: în jurul anului 2500 î.Hr., el era atestat ca "Hadda" în tăblițele de la Ebla. Mai târziu, amoriții l-au introdus în Mesopotamia, unde zeul era numit Adad de către asirieni și babilonieni. Etimologie și rol cultural Téonimul Hadad derivă probabil dintr-o rădăcină semitică *hdd, asociată cu tunetul și zgomotul. În textele ugaritice, Hadad (sau Haddu) este înfățișat ca o divinitate puternică ce mânuiește o ghioagă și un trăsnet, adesea asociat cu taurul — un simbol al puterii și fertilității. El era cunoscut și sub numele de Rimon (sau Rimmon), Pidar, Rapiu și Baal-Zephon. Zeul furtunii era esențial pentru viața agricolă, deoarece ploaia în Orientul Apropiat antic era crucială pentru supraviețuire. Paralele mesopotamiene În Mesopotamia, numele a fost adaptat la Adad. Același logogramă dIM (𒀭𒅎) era folosită pentru a scrie Adad în akkadiană și Iškur în sumeriană, reflectând un sincretism al zeilor furtunii între culturi. Hadad a influențat și religia elenistică ulterioară, fiind identificat de greci cu Zeus și de romani cu Jupiter Dolichenus. Înțeles: Tunet (semitic) Origine: Nume cananeean / amorit antic al zeului furtunii Hadad Tip: Nume personal teoforic Regiuni: Transmis din Levant în Mesopotamia