Cupido este forma latină a numelui Cupidon, zeul roman al iubirii. Derivat din substantivul latin cupīdō însemnând „dorință”, Cupido a fost sursa directă pentru numele englezesc Cupid. Ca prenume, este extrem de rar, dar are greutate istorică datorită asocierilor sale mitologice. Etimologie Numele provine din verbul latin cupere („a dori, a tânji”), care dă naștere și unor cuvinte precum cupiditas („dorință, poftă”) și englezescul „cupidity”. Cupido este, așadar, personificarea dorinței în sine, un trop comun în religia romană, unde conceptele abstracte erau divinizate. Context mitologic În mitologia romană, Cupido (numit adesea Cupidon) era fiul lui Venus, zeița iubirii, și al lui Marte, zeul războiului. Era reprezentat de obicei ca un băiat înaripat, legat la ochi, purtând un arc și săgeți. Săgețile sale făceau ca victima să se îndrăgostească, adesea de necontrolat. Echivalentul grec era Eros, a cărui paternitate era adesea considerată a fi Afrodita și fie Ares, fie Hephaistos. De-a lungul timpului, Cupido a devenit o figură populară în artă și literatură, simbolizând adesea iubirea romantică. Context lingvistic Numele Cupido apare în mai multe limbi moderne. În catalană și germană, Cupido (uneori scris Kupido în germană) este folosit ca termen standard pentru zeul Cupidon. Substantivul propriu catalan servește și ca substantiv comun cu sensul de „cupidon” și este legat de cupiditat („lăcomie”). În limbile romanice și germanice, forma latină este păstrată mai ales ca împrumut savant, nu prin evoluție naturală. Utilizare ca prenume Ca prenume, Cupido a fost întotdeauna extrem de neobișnuit. Acolo unde a fost folosit, reflectă probabil un interes intelectual sau mitologic, mai degrabă decât tradițiile de numire creștine, care evitau numele din mitologia păgână. Nu se înregistrează purtători notabili ai acestui nume în istoriile consacrate. Semnificație: „Dorință” Origine: Latină Tip: Prenume Regiuni de utilizare: Rare în culturile occidentale, mai ales istoric/literar