Antonio este un prenume masculin de origine latină, derivat din numele de familie roman Antonius (vezi Anthony). Rădăcina numelui este probabil de origine etruscă, deși sensul exact este incert. Antonio este un nume comun în Italia începând din secolul al XIV-lea, iar în Spania a fost cel mai popular nume pentru băieți în anii 1950 și 1960. Este, de asemenea, utilizat pe scară largă în rândul populațiilor croate și de limbă romanică, precum și în Balcani și Africa lusofonă. Etimologie și istorie Numele Antonio provine în cele din urmă din latinescul Antonius, un nume de familie roman de origine probabil etruscă. Sensul este necunoscut, dar a fost asociat cu cuvântul latin ante care înseamnă „înainte” sau cu grecescul anthos care înseamnă „floare”, deși acestea sunt etimologii populare. Numele a câștigat popularitate datorită venerării Sfântului Antonie cel Mare (sec. III–IV), un călugăr creștin și părinte al deșertului, și mai târziu a Sfântului Anton de Padova (sec. al XIII-lea), un predicator portughez franciscan. În Italia, numele a devenit deosebit de comun după secolul al XIV-lea, iar în Spania a atins apogeul la mijlocul secolului al XX-lea. Personalități notabile Printre purtătorii celebri se numără pictorul renascentist Antonio Pisanello (c. 1395–1455), cunoscut pentru frescele și medaliile sale; compozitorul baroc Antonio Vivaldi (1678–1741), faimos pentru Anotimpurile; și regizorul italian Antonio Antonioni (1912–2007). În literatură, Antonio este numele personajului principal în piesa lui Shakespeare Negustorul din Veneția (1596), un comerciant bogat care nu își poate achita o datorie către Shylock. Alți purtători notabili includ fotbalistul spaniol Antonio Puerta (1984–2007) și actorul italian Antonio Banderas (născut în 1960). Variante și diminutive Antonio are numeroase variante în diferite limbi. În engleză, este tradus ca Anthony sau Antony. Variantele spaniole includ Antón și diminutivele Toni și Toño. Diminutivele italiene includ Antonello, Tonino, Tonio și Nello. Formele croate includ Anton, Antonijo și Antun. Forma feminină este Antonia în italiană și spaniolă. Alte forme lingvistice includ franceza Antoine, basca Andoni și Antton și ucraineana Anton. Descendenți ai numelui ca patronimic includ italianul Abatantuono și spaniolul Antúnez. Semnificație culturală Antonio a fost un nume de bază în culturile de limbă romanică timp de secole. În Italia, este asociat cu Sfântul Anton de Padova, patronul obiectelor pierdute. În Spania, popularitatea sa în anii 1950 și 1960 reflectă o tendință mai largă a numelor tradiționale. Numele apare și în operele lui Shakespeare, în special în Negustorul din Veneția și Mult zgomot pentru nimic, unde Antonio este un personaj minor. În Statele Unite, Antonio se află printre primele 400 de nume masculine de copii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și printre primele 200 de la mijlocul secolului al XX-lea. Sens: Derivat din numele de familie roman Antonius, de origine etruscă; sens necunoscut. Origine: Latină (romană), prin etruscă. Tip: Prenume (masculin). Regiuni de uz: Zone italiană, spaniolă, croată, portugheză și alte zone de limbă romanică.