Astaroth este un nume masculin originar din demonologia medievală târzie, derivat din termenul biblic Ashtaroth, care este forma de plural a zeiței feniciene Ashtoreth. În Biblia ebraică, „Ashtaroth” apare ca referință la plural la zeițele canaanite ale fertilității (adesea alături de Baal), reinterpretată ulterior în demonologia creștină ca un arhi-demon masculin. Schimbarea fonetică de la femininul Ashtoreth la masculinul Astaroth reflectă demonizarea intenționată a divinităților păgâne. Etimologie Numele Astaroth provine în ultimă instanță dintr-un lanț de zeițe semite: ebraicul Ashtoreth (la rândul său înrudit cu akkadianul Ishtar) și mai devreme sumeriana Inanna. Rădăcina ʿṯtr se poate referi la Steaua serii (Venus), iar aceste zeițe prezidau în mod obișnuit asupra iubirii, războiului și fertilității. Forma Ashtaroth apare în Biblie (de exemplu, 1 Samuel 7:3–4) ca termen generic pentru idolii zeiței, mai târziu înțeleasă greșit ca un nume demonic specific. Tradiția demonică Conform enciclopediilor de demonologie, Astaroth este descris ca un Mare Duce al Iadului, adesea înfățișat ca un înger palid și dezbrăcat sau ca un heruvim de dimensiunea unui dragon călărind un șarpe. Această caracterizare apare în cărți de magie precum The Lesser Key of Solomon (sec. XVII), unde Astaroth—sub varianta ortografică Astaro thy—învăța științele liberale și se spune că știe secretele trecutului, prezentului și viitorului. Demonizarea a avut originea la teologii medievali și renascentiști care echivalau zeitățile păgâne cu spiritele malefice. Referințe culturale În ciuda originii sale obscure, Astaroth apare în epoca modernă în literatură, film și jocuri video ca o figură demonică puternică, notabil în lucrarea francezului Lévi The Grand Grimoire (sec. XIX) și în benzile desenate Hellboy. Asocierea numelui atât cu zeițele orientale antice, cât și cu ierarhia infernală îl face o alegere convingătoare pentru decoruri oculte. Semnificație: Derivat din pluralul biblic „Ashtaroth”, referindu-se la zeița Ashtoreth; ulterior demonizat ca arhi-demon. Origine: Texte de demonologie medievală târzie; indirect din ebraică și feniciană. Tip: Nume propriu (rar acordat istoric; în mare parte utilizare ficțională sau ocultă).